Omini Clinic - Primul Hub de Chirurgie estetica din N-E României.
PROGRAMARE

Operatia de deviatie de sept si rinoseptoplastia

Timp de citire: 2 minute

Acasa // Articole // Operatia de deviatie de sept si rinoseptoplastia

Ce este operația de deviație de sept?

Operația de deviație de sept este o procedură chirurgicală folosită în cazul pacienților care suferă de deviație de sept, în scopul corectării acesteia. Unii pacienți care au nevoie de această operație optează și pentru operația de rinoplastie, iar cele două operații se realizează într-o singura intervenție, sub aceeași anestezie. Astfel, rinoseptoplastia îmbină cele două operații într-o procedură unică și eficientă, aceasta corectează poziția septului nazal și remodelează nasul (dimensiuni, poziție, simetrie nazală etc.).

Asupra căror probleme acționează rinoseptoplastia?

Rinoseptoplastia reprezintă o soluție eficientă atât pentru structura nasului și sănătatea pacientului, cât și pentru îmbunătățirea esteticii nasului. Operația de deviație de sept se efectuează la recomandarea medicului și acționează asupra obstrucției nazale și problemelor de respirație. Îmbinată cu procedura de rinoplastie, aceasta modifică și aspectul nasului, corectându-i dimensiunile și poziția și acționând asupra esteticii faciale.

Cum se efectuează operația de rinoseptoplastie?

Ulterior anestezierii locale a pacientului, procedura chirurgicală începe printr-o incizie către septul nazal, ridicarea membranei mucoase și așezarea septului într-o poziție corectă și naturală, urmată de îndepărtarea cartilajelor suplimentare și de repoziționarea membranei ridicate anterior. Ulterior, se finalizează procedura cu remodelarea nasului și a structurii de susținere a acestuia (piramida nazală).

Avantaje ale rinoseptoplastiei

Cu o durată între 2 și 4 ore, operația de deviație de sept este cea mai eficientă și sigură soluție pentru un sept deviat și pentru o respirație îngreunată. Mai mult decât atât, rinoseptoplastia este soluția ideală pentru această problemă, abordând cazul și din perspectiva esteticii. Aceasta acționează la nivelul nasului și are ca rezultat un nas corectat din punct de vedere estetic și structural, soluționează sforăitul și somnul ne-odihnitor, în timp ce evoluția cronică a afecțiunii de deviație de sept este stopată.

Perioada de refacere

Timpul de refacere după o operație de rinoseptoplastie este un proces gradual, după 4-7 zile de la operație, edemul și vânătăile se vor retrage, dar rezultatul final este vizibil în totalitate după aproximativ un an de la operație, acesta fiind timpul necesar pentru definitivarea formei și esteticii nasului. Pentru maximizarea beneficiilor și eficienței operației, pacientul va primi ulterior rinoseptoplastiei, o serie de instrucțiuni oferite de către medic, legate de îngrijirea, igiena zonei și consultațiile următoare. Operația de deviație de sept nu necesită nicio ședință adițională, având beneficii pe termen lung și cu efect permanent. Rinoplastia, în schimb, poate fi repetată sub denumirea de rinoplastie secundară, în cazul în care pacientul dorește o remodelare și mai fină a nasului pentru un aspect și mai satisfăcător.

Omini logo

VREAU O PROGRAMARE

Pentru consultații, investigații sau proceduri vă puteți programa online și un reprezentant Omini Clinic vă va contacta în cel mai scurt timp posibil.